Corpul Operatorilor Arhivei Electronice de Garantii Reale Mobiliare
 
Instructiunile nr.3128/C/2003 privind criteriile de autorizare a operatorilor de arhiva          inchide

Instructiunile ministerului justitiei nr

Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.780 din 6 noiembrie 2003

 

 

Instructiunile ministerului justitiei nr.3128/C/2003

privind criteriile de autorizare a operatorilor de arhiva

 

 

    In temeiul art. 15 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 89/2000 privind unele masuri pentru autorizarea operatorilor si efectuarea inscrierilor in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 423 din 1 septembrie 2000, aprobata si modificata prin Legea nr. 298/2002, cu modificarile si completarile ulterioare,

    in conformitate cu dispozitiile art. 6 alin. (3) din Hotararea Guvernului nr. 736/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Justitiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 482 din 7 iulie 2003, cu modificarile ulterioare,

 

    ministrul justitiei emite urmatoarele instructiuni:

 

Art.1 - (1) Pentru obtinerea punctajului necesar autorizarii ca operator de arhiva solicitantii trebuie sa indeplineasca criteriile prevazute de prezentele instructiuni.

    (2) Punctajul maxim corespunzator criteriilor de autorizare este de 100 de puncte.

    (3) Autorizatia va fi acordata fiecarui solicitant care obtine minimum 90 de puncte.

    (4) In vederea desfasurarii activitatii de operare in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare solicitantii vor face dovada faptului ca actul constitutiv sau, dupa caz, autorizatia de functionare mentioneaza activitatea de inregistrare a avizelor de garantie in arhiva.

   

Art.2 - Criteriile care stau la baza acordarii punctajului sunt urmatoarele:

 

    A. Existenta unor resurse financiare suficiente pentru desfasurarea activitatii de operator - 30 de puncte

 

    1. Solicitantul va prezenta ultima situatie financiara anuala, vizata de directia generala a finantelor publice judeteana, respectiv a municipiului Bucuresti. Situatia trebuie sa evidentieze indeplinirea de catre acesta a tuturor obligatiilor de plata exigibile.

    2. Solicitantul va prezenta autoritatii de supraveghere, sub forma unor formulare-tip eliberate de organele competente, certificatul de cazier fiscal, eliberat de directiile generale ale finantelor publice judetene, respectiv a municipiului Bucuresti, precum si certificate privind plata obligatiilor bugetare exigibile.

    3. Solicitantul va anexa la cererea de autorizare ca operator de arhiva documente eliberate ori certificate de institutiile publice competente, din care sa rezulte ca dispune de personalul strict necesar activitatii de operare a arhivei. Este indeplinita aceasta conditie daca solicitantul dispune la fiecare birou teritorial de serviciile a cel putin 2 salariati, dintre care unul cu studii superioare in domeniul juridic, angajat de cel putin un an pe o functie de specialitate juridica in raport cu data depunerii cererii de autorizare.

    4. De asemenea, solicitantul va anexa la cererea de autorizare documentele din care sa rezulte ca are in proprietate echipamentul tehnic minim necesar desfasurarii activitatii de operator de arhiva, si anume cel putin doua calculatoare conectate la Internet, cel putin o imprimanta compatibila cu calculatoarele din dotare, telefon si fax, la toate birourile teritoriale pe care le va deschide.

    5. In cazul persoanelor care exercita profesii liberale, conditia existentei cel putin a unui salariat cu studii superioare in domeniul juridic, angajat de cel putin un an pe o functie de specialitate juridica, prevazuta la pct. 3, este indeplinita si in situatia in care persoanele nominalizate au calitatea de titular sau colaborator in forma de exercitare a profesiei liberale respective.

 

    B. Numarul de birouri teritoriale care vor primi avize de garantie in vederea inscrierii in arhiva - maximum 25 de puncte

 

    1. Acest criteriu are in vedere numarul de birouri de inscriere in arhiva a avizelor de garantie, pe care solicitantul se angajeaza sa le deschida in raza teritoriala a municipiilor, oraselor si comunelor in care functioneaza instante judecatoresti.

    2. In situatia in care solicitantul antelege sa desfasoare activitatea de anscriere a avizelor cu imputernicirea unor agenti, acesta va prezenta autoritatii de supraveghere documentele care atesta existenta raporturilor juridice dintre el si persoanele ce vor avea calitatea de agent imputernicit.

    3. In situatia in care activitatea solicitantului urmeaza a se desfasura si prin intermediul agentilor imputerniciti, cel putin jumatate din numarul total al birourilor teritoriale trebuie sa fie deservita cu mijloace de productie si salariatii proprii ai solicitantului autorizatiei.

    4. Birourile de inscriere in arhiva deservite cu mijloace de productie si salariatii proprii ai solicitantului autorizatiei trebuie sa fie astfel situate incat solicitantul saa aiba capacitatea de a acoperi teritorial minimum 5 judete, prin deschiderea pe raza fiecarui judet cel putin a unui birou teritorial.

    5. Solicitantii trebuie sa dovedeasca existenta in proprietatea sau in folosinta lor si a agentilor acestora a unor sedii corspunzatoare in care se va desfasura activitatea de inscriere in arhiva a avizelor de garantie, iar in cazul celor situate in cladiri cu mai multe apartamente, faptul ca sediile nu au, in fapt, destinatia de locuinta.

    6. Pentru birourile teritoriale proprii, precum si pentru cele deschise prin imputernicirea unor agenti, solicitantul va prezenta dovada inscrierii acestora in registrele de inmatriculare corespunzatoare, ca sedii principale ori secundare.

    7. Se va acorda cate un punct pentru fiecare birou teritorial deschis.

 

    C. Existenta unei polite de asigurare sau a garantiei oferite pentru raspundere profesionala, superioara nivelului minim obligatoriu prevazut de art. 20 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 89/2000 privind unele masuri pentru autorizarea operatorilor si efectuarea inscrierilor in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, aprobata si modificata prin Legea nr. 298/2002, cu modificarile ulterioare - 10 puncte

 

    D. Capacitatea de a asigura accesul la arhiva prin tehnologii noi - 10 puncte

 

    1. Solicitantii vor face dovada ca pentru fiecare birou teritorial pe care se angajeaza sa il deschida detin, cel putin pentru conducatorul biroului teritorial respectiv, semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat valabil, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat. In acest sens solicitantii vor anexa o declaratie pe propria raspundere, urmand ca ulterior, la cererea autoritatii de supraveghere, sa transmita documente de test semnate electronic.

    2. Pentru fiecare birou teritorial solicitantul trebuie sa detina o unitate suplimentara de stocare de date pe mediu optic sau magnetic ori sa dispuna de o solutie de stocare in retea amplasata la sediul central al acestuia. Dovada drepturilor solicitantului cu privire la aceste echipamente se face prin anexarea documentelor de plata corespunzatoare.

 

    E. Notorietatea si reputatia solicitantului - 25 de puncte

 

    Pentru acordarea punctajului aferent acestui criteriu solicitantul trebuie sa beneficieze de o certa notorietate pe plan national, precum si de un bun renume.

   

Art.3 - Conditiile de autorizare referitoare la numarul minim de birouri teritoriale si existenta in proprietate sau in folosinta a unor sedii corespunzatoare, prevazute la art. 2 lit. B, se considera indeplinite, in cazul in care solicitantul autorizatiei este o organizatie profesionala, si in masura in care activitatea de inscriere in arhiva a avizelor de garantie este realizata de catre membrii organizatiei respective, dupa cum urmeaza:

    a) acoperirea teritoriala minima cu birouri teritoriale se raporteaza la membrii organizatiei profesionale care vor efectua inscrieri;

    b) conditia numarului minim de birouri ale organizatiei profesionale, deservite prin mijloace de productie si salariati proprii, nu este obligatorie;

    c) membrii organizatiei profesionale se afla in evidenta unei institutii publice sau de utilitate publica si desfasoara o activitate de utilitate sau interes public, in conditiile legii.

   

Art.4 - Furnizarea cu intentie a unor date nereale cu privire la criteriile de autorizare atrage revocarea autorizatiei de operator chiar daca solicitantul ar fi indeplinit numarul de puncte necesar autorizarii ca operator de arhiva si fara acordarea punctajului aferent criteriilor cu privire la care solicitantul a furnizat informatiile nereale.

   

Art.5 - Directia publicitate mobiliara, imobiliara si notari publici va lua masurile necesare in vederea ducerii la indeplinire a prevederilor prezentelor instructiuni.

   

Art.6 - (1) Prezentele instructiuni se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

    (2) La data intrarii in vigoare a prezentelor instructiuni se abroga Instructiunile ministrului justitiei nr. 1.235/C/2001 privind criteriile de autorizare a operatorilor de arhiva, publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 332 din 21 iunie 2001.

 

 

Ministrul justitiei,

Rodica Mihaela Stanoiu

 

 

 

Bucuresti, 28 octombrie 2003.

Nr. 3.128/C.

 

                       

 

 

 
Acasa | Despre noi | Operatori | Autoritatea de supraveghere | Informatii utile | Legislatie | Contact
Rezolutie recomandata 1028x768